01-03-2010
Sportul lider in liga 2
Sportul Studențesc a învins la limită Concordia Chiajna, scor 1-0, într-un veritabil derby al etapei și s-a instalat pentru prima dată în ultimele patru sezoane în fotoliul de lider al seriei I.
Partida a debutat cu accidentarea gravă a lui Stativă, în urma unui duel aerian cu Costin Curelea, antrenorul Liță Dumitru fiind nevoit să îl înlocuiască cu Ciubotariu. Gazdele au dominat clar prima parte și au reușit să deschidă scorul, Curelea reluând spectaculos în plasă, printr-o foarfecă de senzație, după o centrare de pe partea dreapta. Concordia și-a arătat colții când Ciubotariu a prins un șut din afara careului, mingea ștergând transversala.
În partea secundă, aspectul jocului s-a modificat radical după eliminarea lui Patriche. Șicanat permanent de Buhăescu, fundașul a reacționat lovindu-și, intenționat sau nu, adversarul. Rămași în zece studenții au preferat să apere avantajul minim de pe tabelă. Ei au cedat deliberat inițiativa oaspeților și au așteptat momentul prielnic pentru a da lovitura de grație pe contraatac. Ocaziile de gol s-au succedat cu repeziciune la cele două porți, însă până la final nu s-a mai înscris, chiar dacă alb-negrii au avut două situații rarisime, însă Chihaia și Ferfelea au nimerit barele.
În urma rezultatelor din prima etapă a returului, Sportul a devenit noul lider al seriei, la egalitate de puncte cu Victoria Brănești. În runda viitoare Sportul va încerca să își păstreze locul cucerit chiar la Brănești, pe terenul Victoriei.
articol și foto de Florin ALBOIU
preluare www.liga2.ro
|